LEGENDA SITNEI
Legenda Sitnei face parte din volumul intitulat „Din legendele Dorohoiului" (volumul II) scris de profesorii pensionari Elena și Octav Guţic.
Numele Sitnei este învăluit în mister și legendă. Vă prezint una povestită de înv. Costea Nicolae din Bohoghina-Ionășeni.
In vremurile îndepărtate, într-o poiană din codrul de pe „culmea Bourului" trăia un om voinic în floarea vârstei, dar,singuratic. Şi-a construit un bordei la marginea poienii, în vecinătatea unui pâlc de tei și a unei pajiști cu multe flori. Iși încropise o stupină de 40 de buduroaie și avea 2 capre care-i asigurau hrana zilnică. Cel care 1-a întâlnit prin pădure se numea Ciubotărașu Vasile, originar de prin părţile Prutului.
Intr-una din zile, în Moldova a pătruns o ceată de tătari. Aceștia pârjoleau satele, ucideau oamenii și pe unii îi duceau în robie peste Nistru. Soţia și cele două fiice au fost ucise, iar el a luat drumul bejeniei și a găsit adăpost, cu învoirea boierului, în pădurea de lângă Ionășeni, trăind în singurătate.
Intr-o zi cu soare, omul își luă traista și băţul și porni în căutarea bureţilor. Când ajunse pe coasta dealului auzi un plânset de copil. Se îndreptă, spre locul cu pricina și ajunse într-o sihlă ( tufiș). Acolo găsi o covată în care plângea o fetiţă, de câteva luni. Iscodi cu privirea în jur pentru a o vedea pe mama copilului, dar nu văzu pe nimeni. Fetiţa era părăsită de mamă. N-a stat mult pe gânduri, a luat fetiţa în braţe și a plecat acasă. 0 hrăni cu lapte de capră și miere de albine, ca apoi fetiţa să adoarmă. A doua zi se interesă prin satul vecin, dar nimeni nu știa a cui putea fi fetiţa.
Anii s-au scurs și singura bucurie pentru bătrân era Sitna, căci așa o botezase el în amintirea uneia din fetiţele ce i-au fost ucise de tătari. Fetiţa a crescut mare și frumoasă, dar puterile bătrânului au scăzut. De prisaca de buduroaie pline cu miere se ocupa Sitna. Ea prindea roiurile și tot ea se ducea cu mierea de vânzare la Dorohoi.
Intr-o zi pe când se întorcea de la târg a intrat în bordei și spre surprindere îl găsi pe bătrân legat fedeleș de mâini și picioare, cu călușul în gură și faţa învineţită de lovituri. Sitna îl obloji cu ceaiuri îndulcite cu miere, apoi îl unse cu miere și lapte. Bătrânul s-a făcut sănătos și purta toată dragostea pentru Sitna.
Intr-o zi Sitna a ieșit să culeagă ghiocei, ca să-i facă o bucurie tatălui ei, care o îngrijise timp de 17 primăveri. Se îndreptă spre partea dinspre soarele răsare a dealului. Găsi ghiocei frumoși și fericită se îndreptă spre bordei. Deodată îi apăru în faţă un bou sălbatic, un bour, animal înrudit cu zimbrul care făcuse faima Moldovei de odinioară.
Bourul începu să pufnească pe nări, se luă după fată. Sitna o luă la fugă, dar namila uriașă o ajunse în valea Izvorului, pe acelaș loc unde a fost găsită în covată. Fără apărare, până să-i vină tătuţă în ajutor de la bordei, ea a fost 10 străpunsă de animalul furios. Din trupul ei ţâșni sângele fierbinte de fecioară - care se prelinse - până la izvorul numit „adăpătoarea cerbilor". Bătrânul sleit de puteri, încordă arcul, trase câteva săgeţi în animal. Una din săgeţi, răpuse inima animalului furios care a căzut pe locul unde astăzi se numește „la capul bourului". Din ochii bourului au curs și curg încă și azi izvoare ce au rămas cu numele de „la cele două sipote".
Oamenii locului, care au cunoscut viaţa și moartea celor doi însângeraţi, au numit pârâiașul nou format „Sitna", după numele frumoasei fete ucise, de bour și „Sitna" se numește până în zilele noastre.
In afară de cele două pâraie amintite, pe teritoriul comunei mai curg: pârâul Izvor (Morilor), care izvorăște de pe teritoriul comunei Bucecea și curge de la vest spre est, apoi se varsă în Sitna, aproape de iazul Cucorăni. Localnicii comunei Bucecea îi spun pârâul „Bucecea", iar cei din Leorda, pârâul „Morilor", pe a cărui curs în trecut, în amonte și în aval au fost instalate mori de apă. Denumirea de „Izvor" este dată de preotul și învăţătorul satului Leorda, Ioan Popovici, pe o hartă a comunei Leorda, întocmită la recensământul din anul 1904.
Pârâul Dolina (Todirel) izvorăște de pe teritoriul comunei Vârful Câmpului, din pădurea lui Todiriţă și curge de la nord-vest spre sud-est, prin satul Dolina și apoi, paralel cu șoseaua Botoșani - Dorohoi, trece pe sub podul de beton al căii ferate Botoșani - Leorda și se varsă, în pârâul Izvor.
Un alt afluent al pârâului Izvor este Corhana la 1 km, în vestul satului Belcea, în stânga șoselei Bucecea - Leorda. Gârla lui Strujan este un mic pârâu, ce curge prin satul Mitoc și confluează cu pârâul Dolina. Pârâul „Puciosul" izvorăște din pădurea Mitoc și curge pe lângă Leorda în partea de vest. Albia sa trece pe sub podul șoselei Leorda-Bucecea, continuă pe lângă calea ferată și se varsă în pârâul Izvor, aproape de locuinţa cetăţeanului Afrâsânei Viorel - la locul numit „Gârla Popii".
Izvoarele care apar la baza pantelor sunt alimentate în permanenţă de pânzele de apă subterane, care în zona șesului din apropierea gării Leorda sunt la 3-4 m adâncime. Casele construite în această parte a șesului, fară o temelie înaltă, sunt afectate de igrasie puternică, în perioada ploilor de toamnă și primăvară.
In anul 1978 s-au executat lucrări de regularizare ale cursurilor pâraielor Dolina și Izvorul (Morilor). Prin adâncirea albiilor acestor pâraie, s-au pus la adăpost suprafeţe de teren arabil în zona gării.
Dintre lucrările de protecţie ale apelor, s-a executat instalaţia de epurare a apelor reziduale la Complexul de porcine, Leorda. Protecţia mediului înconjurător s-a realizat prin aplicarea legii nr. 9 din 20 iunie 1973. lazurile au fost săpate de locuitori, pentru alimentare cu apă, sau ca sursă de apă pentru grădinile de zarzavat In satele Leorda, Dolina și Mitoc, au fost săpate iazuri (râmnice), populate cu pești, constituind astfel o sursă de hrană.
Cu timpul, o parte din ele nefiind folosite au secat. în 1965-1966 pe Sitna s-a amenajat iazul „Sitna" cu o suprafaţă de 20 ha, luciul apei de 5 ha, celelalte 15 ha sunt populate cu stuf, papură, cosor și rogoz. Lucrarea a fost finanţată de CAP Leorda.
Sursa articol: "Monografia comunei Leorda". Autor: TEODOR PLEOT
