Dovezi ale existenţei vetrelor de locuit de pe teritoriul comunei Leorda se pierd în negura istoriei prin numeroasele descoperiri arheologice de pe teritoriul comunei.
Drept dovadă avem descoperirea din satul Dolina, într-un loc neprecizat, unde s-au găsit unele piese de silex, atribuite de descoperitor paleoliticului superior (35000- 10000 î.Hr.).
Aparţinând epocii neolitice (6000-1000 î.Hr.) numită si epoca pietrei lustruite, stă dovadă descoperirea din locul numit „Podiș" a unei piese zoomorfe reprezentând un arici în mărime naturală.
Avem descoperirile arheologice care datează din perioada aparţinând culturii Cucuteni, unică în lume (aprox. 5500-2750 î.Hr.) cultură mai veche decât Mesopotamia. In satul Belcea, în locul numit „Fântâna Popii", într-o spărtură s-au descoperit mai multe fragmente ceramice aparţinând culturii Cucuteni iar pe teritoriul satului Costinești s-a descoperit o așezare aparţinând aceleiași culturi.
Avem și alte mărturii ale vieţii pe aceste meleaguri și anume:
- un topor din rocă de culoare neagră cu orificiu rotund pentru coadă și un topor de culoare cafenie descoperite în partea de sud a satului Costinești;
- o lance de fier descoperită în partea de sud-est a sa¬tului Leorda în locul numit „Podul de Fier" cu o lungime de 30cm de origine scitică provenind din sec. IV-II î.Hr.;
- fragmente ceramice din sec. III-IV era noastră;
- un opaiţ din ceramică și o fusoilă (piesă sub formă de fus), descoperite în locul numit „Puciosul", din sec. III-IV d.Hr.;
- din feudalism avem piese ceramice și o lance de fier cu lungimea de 42cm.
Tot pe teritoriul comunei s-au identificat mai multe movile sau ridicături din pământ, unele de mari dimensiuni 40-50 m în diametru care dovedesc că acolo, cu multe secole în urmă a existat o așezare omenească. Aceste ridicături sunt specifice popoarelor tracice mai târziu dacice, fiind numite „cetăţi dacice". Drept dovadă avem în apropierea comunei cetatea dacică din Stâncești, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoșani.
Toate aceste descoperiri dovedesc existenţa unor vechi așezări pe teritoriul comunei Leorda.
Prima atestare documentară a satelor Costinești și Dragomănești de pe actualul teritoriu al comunei Leorda este din data de 15 ianuarie 1613, consemnate într-un hrisov din timpul domniei lui Ştefan Voievod. Tot de aici aflăm că Dragomăneștii s-a numit și Glodeni, iar Costineștii - Ivăncicăuţi. In acea perioada Gheorghe Arapu-Costeanu (1570-1620) era pârcălab de Neamţ, din anul 1620 fiul său Constantin a deţinut aceeași dregătorie până în 1670 iar fiul său Alexandru (n. 1654) a fost căpitan de Neamţ.
Din istorie știm că toţi cei care deţineau dregătorii, dovedind ulterior loialitate domnului erau răsplătiţi adeseori cu diferite domenii (sate și moșii). Între anii 1611-1615 domn al Moldovei era Ştefan al IX-lea Tomșa (Ştefan Tomșa II).
Se pare că împroprietărirea Arăpenilor cu aceste pământuri de pe teritoriul comunei noastre s-a făcut de un domnitor din neamul Mușatinilor.
Costineștiul este atestat într-un document din 6 iunie 1617 în care este menţionat faptul ca fraţii Simion, Gligor- cea și Mirela împart moștenirea după decesul părinţilor. La acest proces a fost citat ca martor și Gligorie din Costinești.
La 2 decembrie 1633 sunt atestate documentar satele Dolina și Leorda într-un document prin care Moise Movilă Voievod, întărește lui Stratulat Borăleanu o parte din hota¬rul satului „Pitulușeni pe pârâul Dolinei, ţinutul Hârlău din hotarul Leverdii până la hotarul Dolinei".
Satul Leorda este menţionat și în Letopiseţul Ţării Moldovei al cronicarului Ion Neculce, care povestește luptele dintre armatele turcești, moldovene și cele rusești din anul 1738 din timpul celei de-a II-a domnii a lui Grigorie Ghica.
In anul 1816 sunt menţionate ca făcând parte din ocolul „târgului ţinutul Botoșaniului satele Leverda a lui Dumitrache Velișcu, Dragomăneștii a lui Ioniţa Caragea, iar din ocolul Coșulei ţinutul Botoșanilor făcea parte Leverda Cozmiţii a lui Ioniţă Cozmiţă și Maria Ciudin și satul Costinești a Măriei Arăpoaiei" (decedată în 1872).
Sunt atestate mai multe sate de pe teritoriul actual al comunei care erau de fapt părţi ale aceluiași sat, luându-și numele fiecare după proprietarul lor, deoarece împărţind după moștenire teritoriul care nu demult era a unui singur proprietar, s-au format mai multe părţi, moșii având curţi diferite.
În anul 1806 se formează satul Belcea de către locuitori care au plecat din satul Costinești, în căutarea unui teren mai fertil pentru a-și asigura hrana.
În 1919 este atestat documentar satul Mitocul Dolinei.
Istoria scrisă a satului nostru nu se oprește cu ultimul document citat mai sus și nu pot trece cu vederea contribu¬ţia înaintașilor noștri în cele trei mari războaie. Pentru realizarea Independenţei de Stat a României 1877-1878 s-au jertfit pe câmpurile de luptă cinci ostași. În primul război mondial 1916 -1918 s-au jertfit pe câmpurile de luptă 69 ostași. În al II-lea război mondial 1941-1945 pentru a păstra integritatea neamului și pământului strămoșesc sau jertfit pe câmpul de luptă 117 ostași. Toţi acești bravi eroi cu sângele lor au scris o parte din istoria satului nostru și nu în ultimul rând o filă din istoria poporului român.
Nu trebuie să uitam că datorită acestor eroi vorbim astăzi românește și ne putem ruga în dreapta credinţă strămoșească. Pentru acest fapt noi îi numim și pomenim ca: „fericiţi întru adormire eroi români" care au contribuit cu preţ de sânge la apărarea credinţei strămoșești, la integritatea neamului românesc, la libertatea si demnitatea noastră. În cimitirul bisericii „Adormirea Maicii Domnului" se găsesc morminte ale eroilor din 1916-1918.
Printre alte poezii scrise cu puţina mea pricepere și pregătire în domeniul acestei frumoase arte, am închinat câteva și eroilor neamului nostru, iar una dintre acestea arată legătura noastră eternă cu ei.
Mereu lângă eroi
Ei au fost, ca noi, nu duhuri
Cu sânge și cu trupuri
Trecători pe acest pământ
Acum oase în mormânt
Oase sfinte risipite
Tot aici pe-a lor pământ
Ce-au trudit si apărat
Cu-alor braţe au luptat
Sângele și l-au vărsa
Hotarul necălcat
Pământul ne-ntinat.
Au lăsat și noi vom duce
Al lor nume îl vom plânge
Lângă cruce ne vom strânge
Cu suspine și cu lacrimi
Toţi vom trece peste veacuri
Şi-ale noastre oase goale
Peste-a lor vor sta cu cinste
Că și noi le ducem cântul
Că și noi le ducem graiul
Că și noi le ducem portul
Că și noi le ducem ritul
Că și noi le ducem dorul
Că și noi le ducem plânsul
Cu smerenie se-ndoaie
Trupul nostru peste veacuri
Nu e mult și vom pleca
Lângă voi ne vom afla,
Iar atunci când vom ajunge
Povestind vom înţelege
Ce-nseamnă al vostru sânge
Peste veacuri ce se scurge.
